Viața, slujba, canonul și acatistul Sfinților Țari Mucenici mult-pătimitiori ai Rusiei
Descriere
Puține figuri istorice au fost atât de greșit înțelese și de defăimate precum Țarul Mucenic Nicolae al II-lea, ultimul împărat al Rusiei Pravoslavnice. Mințile moderne „occidentale," tind să privească istoria dintr-o perspectivă strict politică. Din perspectivă ortodoxă însă, istoria este înțeleasă ca povestea aflată în desfășurare a înnoiri omului prin întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, prin moartea Lui pe Cruce din dragoste pentru neamul omenesc, și prin Sfânta Lui Înviere.
Ascensiunea și declinul națiunilor, dezvoltarea culturii - pe scurt, întreaga istorie a omenirii - nu pot fi analizate corect decât în această cheie. Odată cu uciderea Țarului Nicolae, forma bizantină de guvernământ care Îl are drept conducător pe Hristos a luat sfârșit, fiind înlocuită de epoca prezentă - o eră a fărădelegii, apostaziei și confuziei.
Domnia Țarului Nicolae a fost una ce s-a înscris în tradiția întemeiată cu șaisprezece veacuri înainte de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare. Faptul că o tragedie de neînchipuit, cum a fost Revoluția Rusă, a putut avea loc nu face decât să confirme adevărul înștiințării biblice: „Din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci." /Matei 24, 12/
Împăratul creștin și cucernic a fost înconjurat de persoane, printre care s-au numărat chiar și rudele sale, ale căror egocentrism, meschinărie și frivolitate au înlăturat din inimile lor dragostea lui Dumnezeu, până într-acolo, încât aceștia au eșuat în a-i fi alături Suveranului în clipa cea mai grea. Elementul revoluționar - vrăjmașii lui Dumnezeu - au primit astfel cale liberă pentru a distruge Sfântul Imperiu Rus și a instaura, în locul lui, o satanocrație, al cărui scop nu a fost altul decât ștergerea de pe fața pământului a pomenirii numelui lui Dumnezeu. (...)
Cumplita crimă din subsolul casei Ipatiev a fost începutul băii de sânge neomenești care a scăldat, apoi, întreaga Rusie și în care zeci de milioane de oameni și-au pierdut viața, Biserica a căzut în mâinile ateilor, iar Sfânta Rusie a fost desfigurată, ajungând de nerecunoscut.
Nouă, generațiilor de astăzi, nu ne revine decât să ne rugăm Țarului Mucenic Nicolae, celui de două ori încununat de Dumnezeu, și familiei sale de sfinți, ca să mijlocească dinaintea Tronului Dumnezeiesc pentru iertarea păcatelor noastre, ale tuturor. Și fie ca Domnul nostru Iisus Hristos să ne dăruiască tăria de credință ca și noi să urmăm, după vrednicie, pilda acestor adevărați slujitori ai Lui. Amin.
Ieromonah Zaharia Liebmann
Recenzii
Magdalena Lazanu
Cartea de față ne pune înainte viața și mucenicia Sfinților Țari mult-pătimitori ai Rusiei drept-măritoare, care și-au încununat viața prin moarte mucenicească sub tăișul revoluției bolșevice din anul 1917, un eveniment pe cât de trist, pe atât de crucial în istoria omenirii, care urma să dea Rusiei noi sfinți.
Edificându-se ca exemple de urmat, familia imperială a Rusiei de început de secol XX se remarcă printr-o înaltă viață duhovnicească, în pofida tumultului evenimentelor care au însângerat Rusia acelui veac, constituind, totodată, și un bastion de apărare împotriva celor care consideră că sfințenia este incompatibilă cu viețuirea în mijlocul unei clase sociale superioare și care luminează până și întunericul din inimile celor care ne-ar putea fi ucigași. Și pentru familia ultimului țar Romanov acest lucru este cu atât mai valabil și mai real, căci prin pilda ce au dat-o încă din timpul vieții lor, aceștia au reușit să îmblânzească fiarele din inimile celor care i-au prigonit până în ultimul ceas al vieții lor pământești. De la micuțul țarevici Alexei și cele patru surori ale sale, până la țarina Alexandra și țarul Nicolae, fiecare membru al familiei imperiale au îmbrăcat haina răbdării Dreptului Iov și au călcat cu pas ferm pe cărarea care a dus la moartea lor martirică, neezitând au purces pe drumul spre Veșnicie iubind Rusia și poporul până în ultima clipă a vieții lor, dorind doar binele poporului rus, în ciuda acuzelor care le-au fost aduse.
Simpli în purtare, cu o credință care rodea prin fapte bune, făcute în mod natural, fără habotnicie sau formalism, familia ultimului Țar al Rusiei era oază de liniște într-o Rusie atât de dezbinată și de măcinată de duhurile potrivnice care luptau pentru dezintegrarea cârmei monarhice. Și-au pregătit grădina inimilor cu multă atenție și sub cârmuirea duhovnicească a unor mari sfinți ca Sfântului Serafim de Sarov, Sfântului Ioan de Kronstandt, Cuvioasa Parascheva cea nebună pentru Hristos, reușind să își poarte crucea grea până la final și dovedindu-ne și nouă, celor de azi, cum numai ducerea Crucii prin viață poate aduce liniștirea sufletească de care fiecare om este însetat.
Volumul de față reunește o relativ succintă descriere a vieții și pătimirii acestor sfinți ai Rusiei, cât și un buchet splendid de rugăciuni și acatiste închinate familiei imperiale Romanov, atât de îmbelșugată în sfinți, care au îmbogățit și ei, la rândul lor, marea grădină a sfinților ruși.
Astfel, familia imperială a Țarului Nicolae al II-lea s-a dovedit un model de familie creștină, care nu s-a lăsat întinată de luxul vieții la curte și nici de zbuciumul societății în care au guvernat, ci și-au menținut traiectoria spre idealurile cărora au slujit cu însăși viața lor, neabătându-se de la acestea cu niciun preț și pecetluindu-le cu însuși sângele lor. Fie ca pilda vieții lor să ne îndreptar spre creștere duhovnicească!
