În iubirea de carte se ascund smerite trei iubiri: iubirea de Cartea vieţii veşnice, iubirea de Sfânta Evanghelie şi iubirea de cele aghiografice. O carte poate fi, aşadar, un simbol pentru o realitate întreită. Între cele două războaie mondiale, când oamenii îşi îndreptau iarăşi privirea către sfatul cărţilor, Sfântul Nicolae Velimirovici publică un eseu de „filosofie creştină," prin care arată că minunile lumii noastre şi frumuseţea ei sânt preînchipuiri ale veşniciei. Acest compendiu de semne şi simboluri e de mare folos celor care vor să cunoască duhovniceşte lumea aceasta şi viaţa de apoi, „un îndrumător de nădejde care vă va putea sluji cu folos în propria voastră cercetare şi descifrare a minunilor lumii lui Dumnezeu" - după cum o mărturiseşte însuşi autorul.
„Creştinismul are înţelegerea sa aparte despre viaţă şi despre lume, organică şi
sistematică, însă deosebită de toate filosofiile omeneşti. Şi atât. Dar v'am făgăduit că, odată şi odată, o să vă înfăţişez mai pe larg această concepţie Creştinească. Propunând acum atenţiei voastre cărticica aceasta, împlinesc făgăduinţa pe care am dat-o. În ce fel - să judece Biserica. Aceasta nu este filosofia mea personală - Doamne fereşte! -, ci, cred eu, înţelegerea pe care Biserica Ortodoxă Universală a ţinut-o de la începutul său şi până astăzi. Să vă spun ce-i aici al meu: faptul că toată experienţa mea cea mai bună de viaţă este în conglăsuire cu ceea ce luminătorii Bisericii noastre au zis şi au scris. Aşadar, ceea ce însumi am primit şi mi-am însuşit, aceea vă predanisesc." (Sf. Nicolae Velimirovici)