În aceasta carte, Monahia Maria, ajutată de cunoaşterea îndeaproape a persoanelor şi întâmplărilor despre care istoriseşte, a izbutit să redea într-un chip impresionant nevoinţele şi pătimirile Sfântului Nicon Mărturisitorul (aşa cum l-a înscris Biserica în sinaxarul său, la proslăvirea din 2000), ultimul Stareţ de la Sihăstria Optina, precum şi atmosfera epocii (în Rusia de la sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul veacului XX). Cartea cuprinde şi fragmente din jurnalul Sfântului (astăzi pierdut în parte), din scrisorile, predicile şi cuvântările sale, alături de o parte din învăţăturile pe care i le-a înmânat Sfântul Stareţ Varsanufie de la Optina, al cărui ucenic a fost.
Ca ucenic al marelui Stareţ Varsanufie, Sfântului Nicon s-a învrednicit de multe binecuvântări dumnezeieşti, iar după adormirea Starețului şi închiderea Optinei, a pătimit întemniţări şi prigoane din partea stăpânirii celei fără de Dumnezeu, alăturându-se cetei cereşti a cuvioşilor mărturisitori în 1931. După 60 ani, Biserica l-a proslăvit ca sfânt, prăznuindu-se alături de ceilalţi Sfinţi Stareţi ai Optinei în sobor, la 11 Octombrie.
Sfântul Nicon de la Optina a fost cel din urmă dintr-un lung şir de părinţi duhovniceşti ce începe cu stareţii Moise, Antonie, Leonid, continuă cu Macarie, Ilarion, Amvrosie, Anatolie, Isaac, Iosif şi sfârşeşte cu Anatolie cel Tânăr, Nectarie şi Isaac cel Tânăr.