Recunoscută de către criticii de pretutindeni ca o capodoperă a prozei scurte fantastice, Băiatul-Zi și Fata-Noapte este un basm clasic despre nevinovăție și rău, semnat de autorul al cărui nume este sinonim cu cele mai rafinate creații din domeniul ficțiunii. Contemporan și prieten al lui Lewis Carroll, George MacDonald a exercitat o influență profundă asupra unei generații întregi de autori, printre care se numără și C.S. Lewis. Lewis afirma, de altfel, că imaginația sa a fost „botezată" în apele înmiresmate ale geniului lui MacDonald.