Cavalerul de duminicăO poveste despre curaj și demnitate
Descriere
„După roadele lor îi veţi cunoaşte" căci „orice pom bun face roade bune" /Mt. 7, 16-17/ și orice manifestare a binelui va atrage după sine binele. Despre acest bine și frumos de care avem nevoie mai mult ca oricând în viețile noastre, ne vorbește atât de limpede cartea de față.
Desfășurând firul poveștii lui Roland, fiu al unui pictor talentat și moștenind el însuși darul și măiestria părintelui său, autoarea Olga de Pitray, ultimul copil al celebrei Contese de Ségur, ne învăluie subtil, punându-ne în situația de a reflecta la propria noastră verticalitate, la curajul și demnitatea pe care le (mai) avem, oare, ascunse sub carapacea egoismului, a materialismului și a indiferenței omului contemporan.
Cavalerul de duminicăeste omul care sfințește locul, îndreaptă oamenii spre absolut și evită compromisurile meschine apărute inevitabil pe calea vieții. Căci „un cavaler trebuie să fie fără frică și fără cusur". Onoarea și recunoștința sunt constantele comportamentului său, idealul e dus până la jertfă.
Pierzându-și tatăl, Roland rămâne unicul sprijin al mamei sale. Nevoit să accepte cu totul alte îndeletniciri decât a picta cu tot sufletul, va merge înainte, acceptând toate provocările ca venite din mâna Domnului. Viața sa se va întrepătrunde în chip neașteptat cu cea a bogatului negustor Gerin, Roland reușind, prin puterea exemplului, să-i schimbe pe cei doi copii ai acestuia, aducându-i, întocmai ca pe niște fii risipitori, la o viață plină de sens.
Cavalerul de duminică este asemenea grăuntelui celui mai bun pe care fiecare dintre noi, o putem planta în inimile noastre, pentru a o înmulți apoi, de treizeci, de șaizeci, de o sută de ori, după putință, în viețile celor care ne înconjoară.
Recenzii
Magdalena Lazanu
Deși având un număr destul de modest de pagini, acest volum reușește să urnească marile pietre ale răutății și indiferenței ce se cuibăresc, adeseori, între faldurile inimilor noastre. Scris într-o manieră simplă, prin care devine accesibil și copiilor, romanul acesta atinge culmi ale complexității. Dar nu despre o complexitate artistică este vorba, nu despre măiestria arcuirii scriiturii (deși și aceasta este sublimă!), ci despre o complexitate a sufletului, despre culmea virtuților, despre reorientare sufletului omenesc pe axa lui spre desăvârșire.
Dincolo de întâmplările inocente, dincolo de naivitatea conexiunilor narative, cartea vorbește despre puterea de a răzbate moral, chiar atunci când moralitatea pendulează într-o mare incertitudine socială.
Astăzi, mai mult decât oricând până acum, ne putem întreba cu privire la relevanța practicării Binelui și a înfăptuirii faptelor de virtute. Oare mai este loc de virtute în societatea zilelor noastre? Oare nu cumva și valorile creștine sunt împinse tot mai mult spre o zonă în care virtutea și păcatul se amestecă fără putința de a le mai separa? Onestitatea, demnitatea, cinstea, generozitatea nu au devenit, între timp, valori arhaice, care împiedică progresul tehnologic și social?
La aceste întrebări cartea ne invită să găsim răspuns, fiindcă ne pune în ipostaza de a ne confrunta cu bunătatea creștină, așa cum se prezintă în carte, și decăderea morală în care noi, societatea de acum, ne afundăm. Oare nu ne-am pierdut vocația ca și ființe? Oare mai încape în inima noastră și celălalt?
Dacă pentru noi, adulții, lucrurile devin tulburi, iar a separa grâul de neghină în anumite situații devine o misiune imposibilă, avem cel puțin datoria de a da pilde de moralitate copiilor și tinerilor noștri, care și ei se izbesc de criză societății contemporane. Într-un timp când egoismul și tristețea devin patimi predominante, reîntoarcerea la adevăratele valori poate reprezenta o reîncărcare a bateriilor sufletului?
Obosit și copleșit de griji și probleme, singur sau împreună cu propriii copii, sunt invitați neîncetat să ne reorientăm direcția vieții cu ajutorul acestor romane simple, dar care ajung la inimă, fără discuții și fără a forța intrarea în locașul inimilor noastre. Vă garantăm că lectura aceasta nu o să vă dezamăgească, chiar în sprijinul celor afirmate aducem propria experiență, care ne-a dovedit valoarea nemărginită a lecturilor simple în contexte stresante, când grijile riscă să ne abată de la calea dreaptă, primejduindu-ne, astfel, invitația pe care Dumnezeu ne-o dă pentru a ne apropia de El.
Manuel Valeriu
Ultimul copil al celebrei contese de Ségur, Olga de Pitray, și-a depășit mama ca număr de opere literare publicate. Dacă în limba română avem traduse mai multe dintre lucrările mamei sale, nu același lucru se poate spune despre opera fiicei. Este mai mult decât binevenită editarea cărții de față, probabil prima care apare în limba română. După cum se știe, așchia nu sare departe de trunchi sau, după vorba cronicarului, „din pom bun, roadă bună iasă.” Mutatis mutandis, putem spune că dintr-un autor bun a răsărit alt autor bun, cu literatură pentru copii și tineri.
Cavalerul de duminică se citește ușor și se înțelege cu sufletul deschis către valorile morale și spirituale, promovate cu căldură de autoare de-a lungul întregii cărți. Este limpede că Olga de Pitray s-a apropiat de creștinism și a pledat pentru el, este de ajuns să citim volumul de față. Pledoaria pentru înălțarea spiritului, pentru iertare, recunoștință, îngăduință, filantropie, pentru descifrarea sensului vieții printr-o cheie creștină, apare la tot pasul. Parabolele neo-testamentare sunt parte integrantă a culturii autoarei, iar meritul ei este că le presară de-a lungul acțiunii într-un mod implicit, rămânând să le descopere cititorii acestei cărți vii, emoționante, înălțătoare și deosebit de actuale.
Asemenea cavalerului Roland din istoria și literatura franceză, omonimul său din roman se luptă și el, dar cu tarele timpului său, având ardoarea creștinului conștient de idealul sublim al credinței. Cavalerul de duminică este omul care sfințește locul, îndreaptă oamenii spre absolut și evită compromisurile meschine apărute inevitabil pe calea vieții omenești. Onoarea și recunoștința sunt constantele comportamentului său, idealul e dus până la jertfă. Nu acestea sunt oare bazele oricărei civilizații?
Cartea are un stil viu și vorbește sufletului, este de folos oamenilor de toate vârstele și din toate categoriile. Este cu neputință să nu vibrezi citind-o, să nu trăiești dramele și bucuriile personajelor, să nu fii pătruns de prefacerile petrecute în viețile unor fii risipitori și bogați puțin milostivi. În veacul hipermaterialist al egoismului atotstăpânitor, apelul la umanitate nu este deloc desuet, ci dimpotrivă, îndeamnă la desfacerea carapacei omului contemporan, plină de solzii indiferenței și reificării.
Autoarea visează frumos, definind un ideal ce l-ar dori poate convertit într-o țară: „o mare familie, unită în același entuziasm pentru binele obștesc și pentru patrie.” Dar pentru a-l transpune în realitate, ea spune că „în vremurile grele pe care le traversăm, este nevoie de lucrători curajoși și creștini profunzi.”
Pasaje demne de reținut întâlnim deseori, creionul este indispensabil pentru a le sublinia și a le marca astfel importanța, urmând să revenim la ele și să cugetăm pe îndelete, cu scopul de a opera și în ființa noastră acea metanoia ce deschide calea spre absolut.
