Revista Predania
 

PREDANIA, REVISTĂ DE CRITICĂ TEOLOGICĂ

anul I / nr.3 / 15 Martie 1937

Nae Ionescu - Misticism, fals misticism

și ortodoxie

 

Într'unul din discursurile sale - cari mai adesea sânt pentru noi tot atâtea îndreptări - dl. Prof. Iorga a fost adus, la Senat, să se ocupe și de ortodoxie.
D-sa a constatat:"că nu mai avem ortodoxie;" că nu mai avem decât "un fals misticism, bolnav ca esență;" ca "toata publicistica noastra nu e ortodoxă;" și a conchis:"învățați Dvs. acolo canoane și tot ce voiți, dar înainte de toate învățați care este sensul adevărat al ortodoxiei."
Despre învățământul religios în școalele secundare a spus:"Știți dvs. ce învață preoții pe băieți și fete? Îi învață ceeace e mai dificil în interpretarea canoanelor. Am văzut în clasa VII sau a VIII a unei școli secundare de aici, un preot care strigă fetele cum se strigă băieții: Constantinescu Emilia și așa mai departe; fata se ridică în picioare, iar preotul - foarte dichisit - o întreabă: "Ce a spus cutare părinte al Bisericii în cutare Sinod?" Și atunci eu l-am întrebat: "Mă rog, părinte, din fetele astea d-ta vrei sa faci mitropoliți?" Mi-a răspuns natural: "Nu!" - "Dacă nu vrei să faci mitropoliți, vino mai curând cu o predică morală, sau cu exemple luate din viețile sfinților, sau cu toată poezia aceea sfântă, care înalță cugetul și îmbunătățește inima."
Fără a stabili dacă sântem de acord sau în desacord cu dl. Prof. Iorga, o revistă de critică teologică cum e Predania găsește în constatările și observațiile de mai sus prilej pentru o seamă de precizări, din cari însemn aci câteva:
Înălțarea cugetului și îmbunătățirea inimei - ori cât ar fi ele de necesare - nu pot fi considerate ca scop al învățământului religios în școalele secundare. A afirma că se poate înlocui studiul religiei creștine ortodoxe - care uneori se luminează și prin cunoașterea unor canoane - printr'o predică morală, însemnează a crede (ceeace probabil nu e cazul d-lui Prof. Iorga) că religia se poate reduce la morală. Asta însă ne-ar îndepărta de "adevăratul sens al ortodoxiei" și ne-ar arunca iremediabil în lagărul "unui protestantism care a luat câmpii" (pentru a întrebuința chiar termenii d-lui Profesor).
Lăsând la o parte problema învățământului religiei - care, în treacăt fie zis, trebue să fie altceva decât trăirea religioasă, care se face la biserică, prin biserică - e neapărat necesar să tragem o linie de demarcație între religie și morală. Care morală are dreptul și trebue să urmărească înălțarea cugetului și îmbunătățirea inimei, dar care în nici un caz nu se poate suprapune, necum să se poată substitui religiei. E adevărat că un om crescut și trăind efectiv în învățătura bisericii noastre ajunge, neapărat, la o înălțare a cugetului și o îmbunătățire a inimei, - dar asta nu ca un scop ci ca o consecința a felului de a înțelege și valorifica existența. Viața religioasă și bunurile ei constituiesc un domeniu în toate felurile mult mai larg decât cel al moralei; și a reduce religia la o "predică morală," fie și "cu exemple luate din viețile sfinților," însemnează a înlesni alunecarea înspre o morală laică (înspre o francmasonerie oarecare), a pierde "sensul adevărat al ortodoxiei" și a ignora problema mântuirii, care, orice ar crede oamenii luminați, rămâne problema centrală a omului ca om.
Nu ignorăm că statul rumân modern a avut în chip statornic tendința de a transforma biserica într'un simplu instrument de poliție socială, - ceeace nu era decât foarte firesc, dat fiind că toată generația de la 1848 era francmasonă. Asta nu însemnează însă că noi trebue să acceptăm această falsificare și sărăcire a religiei. Mai ales azi nu, când însăș ierarhia oficială a Bisericii noastre începe să regăsească drumurile cu adevărat duhovnicești.
De o bucată de vreme - de la câțiva ani după răsboiu - se obicinuiește în anumite cercuri a se vorbi cu un fel de desconsiderare despre misticism. Mai interesant decât a protesta împotriva acestei atitudini este a preciza ce însemnează ea efectiv; dat fiind că după o bănuiala a noastră, repetat verificată, de cele mai multe ori vorbesc de misticism oameni cărora le scapă sensul acestui cuvânt.
Sânt oameni, culturi și civilizații cari cred că realitatea aceasta sensibilă, în care trăim noi și care constitue experiența noastră imediată, nu epuizează existența; că mai mult, există oarecum două lumi, dintre cari una tangibilă, vizibilă - de aci - și alta intangibilă, invizibilă - de dincolo - "principiu oarecum și rațiune de a fi a celei de aici. Putința omului de aci de a pătrunde dincolo în chiar această viață, constitue experiența mistică a fiecăruia din noi. Pătrunderea vieții de dincolo în viața de aci, prezența ei în fiecare moment al istoriei, constitue înțelegerea mistică a existenței.
Misticismul poate fi deci contestat, - dar cu o condiție: ca, anume, cei cari o fac să-și dea seama că contestă însăș existența religiei; sau, dacă vreți, a oricărei religii.
Vreau să adaug, pentru oamenii luminați cari își închipue că sânt rumâni, că țăranul nostru care, plecând la drum, face semnul crucii, depune cea mai categorică mărturie pentru...misticism.
Se vorbește însă și de un fals misticism. Fals misticism, - asta e desigur rău, ca orice lucru care e fals. Dar să nu exagerăm: un fals misticism e mai puțin rău decât lipsa oricărui misticism. Căci fals misticism însemnează o alunecare, de sigur, dar o alunecare înlăuntrul unui domeniu care e și al harului și deci al mântuirii; pe când lipsa misticismului însemnează incapacitate totală de mântuire; situarea ta într'un domeniu în care, chiar când jertfești, nu jertfești decât orgoliului tău, deasupra căruia nu se mai află nimic.
Însemn aci credința mea de nespecialist: că acel care înjură pe Dumnezeu e mai aproape de mântuire decât cel care trăiește în negarea lui Dumnezeu, chiar dacă moralmente duce o viață fără păcat. Căci cel dintâi prin chiar blestemele lui ÎL mărturisește; pe când cel de al doilea...
Eu știu că toate acestea sânt mărturisiri cari ar putea provoca scandalul celor cari își închipuie ca rostul religiei nu este decât a înălța cugetul și îmbunătăți inima.
Nu pentru a promova o religie polițienească apare însă Predania. Ci pentru a lămuri drumurile aspre, și prăpăstioase uneori, ale mântuirii.

Nae Ionescu