Revista Predania
 

PREDANIA, REVISTĂ DE CRITICĂ TEOLOGICĂ

anul I / nr.1 / 15 Fevruarie 1937

Cuvânt de lămurire

 

Săgeata duhului pentru a căruia îndepărtare se roagă Sfântul Efrem Sirul rănește, par`că tot mai adânc, pe întâi-stătătorii bisericii rumânești. Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie, - lipsa duhului înțelegerii, a duhului dragostei - lipsa de credință - i-a întunecat, cu totul, pe ciobanii turmei. Puși să veghieze la păstrarea Învățăturii, ei caută, cu întorsuri de gând și de cuvânt, să strămute Scripturile, să mute ființa adevărului. Paznici ai dogmei și ai rânduelii, ei schimbă minciuna în adevăr; încearcă predaniile cu boldul înnoirilor fără de cale. În numele Bisericii vlădicii renunță la mândria Ei de singură păstrătoare a adevărului; de singură corabie a mântuirii. În numele Bisericii, dar peste dogmele și rânduelile Ei, teologia oficială încearcă să înjghebeze o pseudo-ecumenicitate creștină "pe tărâmul practic." Stăm la rugăciune și la agape cu ereticii, cu tăgăduitorii celor Șapte Taine. "Prinții" Bisericii lui Hristos stau de față la sărbătorirea rabinilor, aducând acolo elogii care înseamnă palme peste obrazul Bisericii. Ne simțind nimic din chemarea de "chipuri ale Tatălui," vlădicii - când nu dorm - devin, subit, agricultori. În Biserica lipsită de lucrarea duhovnicească a episcopatului se nasc grupuri cu tendinți de evadare din comunitatea de dragoste; sub ochii, și uneori, cu încurajarea fățișe a părinților episcopi. Stihiile vechilor rândueli sânt lovite. Dreptarele, nesocotite și înlocuite. Teologii și vlădicii "revizuesc" hotărârile Soboarelor. Autorității Soborului Ecumenic i se substitue astăzi autoritatea lui Harnack. Și așa, vorbim graiuri streine: nu ne mai putem înțelege.

 

Sânt în biserica noastră câțiva proști cu nume mare: profesori de teologie, înalte fețe bisericești și mirenești. Aceștia, prin greutatea numelui, lucrează la strâmbarea înțelegerii obștești asupra dogmei și a rânduelii drepteicredințe.

 

Predania s`a născut din râvna pentru păstrarea dogmei și a rânduelii dată nouă de Părinți. Împotriva oricui. Încredințați că bucuria de a strica lucrul vătămător e bucurie creatoare, pășim în cale cu hotărâre și cu bucurie. În munca pe care o începem nu vom veni cu "adevărurile" noastre. În munca aceasta noi vom fi doar mărturisitori: vom mărturisi adevărul Bisericii. Care se află, întreg, în păstrarea Ei.

 

În aceste vremi în care povățuitorii adevăratei lucrări și înțelegeri duhovnicești au secat, cu totul, se cuvine să ne ținem de statornicirile Părinților. Pravilele, Predaniile, Învățăturile lor să ne fie dreptare. Nu așezările neputincioșilor. Nu înnoirile viclenilor. Că așa ne îndeamnă - tâlcuind pe Sfântul Pavel - marele Vasilie: "tot ce este de demult, dela sfinții Părinți predanisit, cinstei este vrednic. Iar adăosăturile cele nouă sânt foarte fără de cale și neputincioase."

 

Râvna înnoitorilor de acum e mai primejdioasă, mai vrednică de osândă decât râvna înnoitorilor din vremea "descălugăririi bisericii," din vremile lui Cuza și Kogălniceanu. Astăzi dogmele se "interpretează;" liturghiile se "revizuesc;" canoanele Soboarelor se cer "revăzute, adăogite, anulate și formulate," ca unele ce "datează din epoca când nu se știa că pământul este rotund."

 

Mărturisindu-ne credința că Duhul Sfânt a grăit prin Soboarele a toată lumea; mărturisind că oamenii - fie ei episcopi și patriarhi - sânt supuși greșelii; mărturisind că adunări de episcopi - de foarte mulți episcopi - pot greși; mărturisind că numai Biserica este infailibilă; mărturisindu-ne convingerea că teoria teologilor Ruși moderni asupra autorității și asupra criteriului de adevăr în Biserică este o eroare primejdioasă; mărturisindu-ne nădejdea, că cel puțin, pe temeiul hotărârilor Bisericii din vremea celor șapte soboare ecumenice se poate sta de vorbă cu oameni de bună credință și cu pregătire teologică, pășim la munca de descurcare. Pe temeiu de document vom înfățișa aici erezia, viclenia și prostia, în lumina tare a predaniei celor 8 veacuri de așezare făcută sub purtarea de grijă a Duhului Sfânt. De obiectivare a "autorității Duhului." Care nu greșește. Care vede peste veacuri. Cu învățătura celor opt veacuri - aflată în hotărâri de credință, în canoane, în Liturghii, în predanii scrise ale Părinților, - în mărturisirea Bisericii - vom confrunta noi învățătura "lupilor îmbrăcați în piei de oi;" a proștilor cu nume mare din zilele de azi, - tărie având pentru aceasta cuvintele Sfântului Pavel: chiar dacă noi înșine, sau înger din cer ar binevesti vouă altă învățătură decât cea pe care v`am binevestit-o, anatema să fie! (Galateni 1, 8)