
tricou/ fruit of the loom
model/ full cut 145 gmp
material/ bumbac 100%
măsurile/ M, L, XL
culori disponibile/ negru
preț vechi/ 35 ron
preț nou/ 30 ron

tricou/ fruit of the loom
model/ full cut 145 gmp
material/ bumbac 100%
măsurile/ M, L, XL
culori disponibile/ negru
preț vechi/ 35 ron
preț nou/ 30 ron
CRUCEA LUI CONSTANTIN
Labarum
Crucea lui Constantin sau Labarum, precum și crucea Chersoneză, își au obârșia în semnul văzut de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, cel întocmai-cu-apostolii, înainte de bătălia victorioasă cu Maxentie, la anul 312 de la Nașterea Domnului. Atunci, Domnul i-a arătat pe cer strălucind Crucea, cu înscrisul "ÎNTRU ACEASTA BIRUI-VEI." Minunea a dus mai apoi la primirea de către Constantin a credinței Creștine și la statornicirea unui stat Creștin. Labarum-ul este steagul lui Constantin cel Mare cu chipul crucii, asemenea semnului minunat, plecând de la simbolul întâiului Imperiu Roman: pe lungime, o suliță acoperită cu aur de-a curmezișul, alcătuind împreună cu o altă suliță semnul crucii. În partea de sus, la vârful suliței, stă o cunună din pietre prețioase și aur, iar pe ea monograma Mântuitorului: slovele Grecești XP (HR), literele de început ale numelui Hristos. De-a curmeziș, țintuită cu sulița, atârnă o pânză subțire albă (sau de porfiră) - veșmântul împărătesc. Potrivit unor izvoade, pe pânză era înfățișat însuși Constantin, iar potrivit altora - înscrisul "ÎN ACEST SEMN BIRUI-VEI" și monograma lui Hristos. Monograma lui Hristos (hrisma), unul dintre cele mai vechi simboluri Creștine, reprezintă trăsătura distinctivă a Crucii lui Constantin. Într'o altă reprezentare, labarum-ul este înscris într'un cerc alcătuit dintr'un înscris, ce cuprinde cuvintele rugăciunii citite de Creștinii ortodocși la rugăciunea de seară și cântate la Paști: "Să se scoale Dumnezeu, și să se risipească vrăjmașii lui, și să fugă dela fața lui cei ce urăsc pre dânsul."
CRUCEA LUI CONSTANTIN
Chale/ Vinița/ Macedonia sec. V
Imaginea înfățișează crucea biruitoare, cea mai veche formă de simbolizare a crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos, la Golgotha. Prin moartea și învierea sa, Iisus Hristos S'a făcut mântuitor al omenirii. A preschimbat crucea dintr'un semn al înjosirii și pătimirii într'o pecete a vredniciei și slavei. Este un simbol a credinței și bisericii Creștine, legată de mântuirea Creștinilor. Crucea este pusă într'un cadru dreptunghiular. Brațele sale sânt împodobite cu bobițe asemănătoare pietrelor prețioase. Imaginea poartă înscrisul Latinesc: CRUX CRISTI VINCE ET VINCERE PRESTA OMNIBUS SPERANTIBUS IN TE + (Crucea lui Hristos biruiește, și preabirui-vor toți cei ce nădăjduiesc întru Tine) Încă din vremea Împăratului Constantin, crucea a ajuns să fie un atribut al puterii împărătești. În anul 312, înainte de bătălia de la Pontul Milvio împotriva Împăratului Maxentie, Împăratul Constantin cel Mare a avut vedenia unei cruci. La sfatul maicii sale, Împărăteasa Elena, a biruit mulțumită crucii Creștine. Din această pricină, crucea e numită Crucea Biruitoare sau a lui Constantin. În 313, Constantin cel Mare a legalizat credința Creștină, prin Edictul de la Milano. La cel de-al Doilea Sinod Ecumenic, ținut la Halkidon (Calcedon) în 381, crucea a fost declarată oficial simbol al credinței și bisericii Creștine.
Rugăciunea Sfintei Cruci
Să se scoale Dumnezeu, și să se risipească vrăjmașii lui, și să fugă dela fața lui cei ce urăsc pre dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topește ceara de fața focului, așa să piară dracii de la fața celor ce iubesc pre Dumnezeu, și se însemnează cu semnul Crucii, și zic cu veselie: Bucură-te, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, carea gonești dracii, cu puterea celui ce s'au răstignit pre tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, și s'au pogorât la iad, și au călcat puterea diavolului, și au dăruit nouă pre tine, cinstită Crucea sa, spre gonirea atotpizmașului. O, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fecioară de-Dumnezeu-Născătoare și cu toți sfinții, în veci. Amin.