Proiecte - George Racoveanu
 

REPERE BIBLIOGRAFICE

 

În cazul lui Gheorghe Racoveanu, de o importanță deosebită sânt articolele sale, care în teologia anilor ‘30 valorizează Tradiția și aduc o viziune corectă asupra raporturilor instituționale Biserică – Stat. Numai la „Cuvântul,” începând cu anul 1927 și în mod constant din 1930, când redactează și rubrica „Dumineca,” are peste 500 articole de fond.

 

1936 - Redă teologiei contemporane cartea „Viața și nevoințele fericitului Paisie, Starețul sfintelor monastiri Neamțul și Secul” (Tipografia «Episcopul Vartolomeu», Râmnicu Vâlcea, 1936)

1937 - Apare Revista de critică teologică „Predania,” director G. Racoveanu
1940 - „Gravura în lemn la mănăstirea Neamțul,” Fundația Regală pentru Literatură și Artă
1949 Freising - Prefațează lucrarea „Noua gravură românească în lemn”
1962 - „Omenia și frumusețea cea dintâi” (cu un cuvânt înainte de Mircea Eliade),

Editura Cuvântul – Freising
1961-1967 Editează „Cuvântul în exil”
1950-1953 Co-editor la revista „Îndreptar”
1958 - „Ökumenizitat Aus der Sicht der rumanischen orthodoxie,”

în Ostkirchliche Studien, Augustinus – Verlag, Wurzbung (posibil mai multe studii).
1965 Freising - „Despre ființa și existența Mișcării Legionare a lui Corneliu Codreanu”
1973 - „Mișcarea Legionară și Biserica,” Editura Armatolii, Cetatea Eternă.
După cum o atestă diverse documente, există motive să considerăm că o parte a operei lui Racoveanu este încă necunoscută și ca nume bibliografic cel puțin. Studiul despre Nae Ionescu, pe care un prieten, colaborator la „Cuvântul în exil,” i-l cerea insistent în anii ‘60, se pare că nu a mai apucat să vadă lumina tiparului. ,,Când scriu rândurile de față, [nota M. Eliade], la 18 Septembrie 1967, nu știu în ce stadiu se află „Fapte și Idei.” Nici nu îndrăznesc să-mi închipui că n’a fost încheiată cartea pe care singur George Racoveanu ar fi putut-o scrie. Căci dintre toți, elevii, discipolii și tinerii prieteni ai Profesorului, Racoveanu i-a fost cel mai aproape în ultimii ani și lui i s’a destăinuit mai mult.” /Mircea Eliade/

 

După 1990, din opera lui Racoveanu s’a publicat:
„Omenia și frumusețea cea dintâi” (broșură)
„Omorârea lui Robete”(povestiri), (editura Jurnalul Literar, 2001).
„Predania și un Îndreptar ortodox, cu, de și despre Nae Ionescu” (editura Deisis, Sibiu, 2001). Prima parte a volumului redă integral „Predania” din 1937 (director G. Racoveanu). De asemeni s’au mai publicat câteva articole de-ale lui Racoveanu (ex. ,,Ecumenicitate,” ,,Stâlpi de foc”) în numerele Ianuarie-Februarie și Martie-Aprilie-Mai 2001 a „Jurnalului Literar.” Este foarte probabil să mai existe și alte apariții, neconsemnate aici.
Astazi, pr. prof. dr. Ioan Ică jr., aduce o lumină nouă asupra publicisticii Nae Ionescu – Racoveanu: „sutele de articole de la rubrica „Dumineca” din „Cuvântul” și cele aproximativ 50 de eseuri teologice din „Predania,” îmi ofereau spectacolul unic al unei teologii vii, riguros tradiționale fără a fi anacronică sau muzeală, aridă sau dulceagă, înecată în pășunism și pietism ca majoritatea periodicelor teologice și bisericești pe care le cunoșteam, sau despre care aflasem din lungile pomelnice ale cursului de «Istoria Bisericii Române».” /Ioan Ică jr./

 

În literatură, reprimarea operei unui scriitor se poate face nu numai prin injurie, ci și prin uitare. Acestea două sânt și circumstanțele care au determinat ca după ‘89 Racoveanu să fie aproape necunoscut, chiar și în domeniul teologiei (vezi „Dicționarul Teologilor Români”). În„Anii treizeci. Extrema dreaptă românească,” despre Gheorghe Racoveanu, Z. Ornea notează: ,,Mai lucra în redacție [Cuvântul] și fostul student al profesorului, gardist de pe atunci, G. Racoveanu.”/Zigu Ornea/ Afirmație tendențioasă ca mod de abordare a personalității. Racoveanu s’a menținut față de această problemă pe o poziție de obiectivitate culturală a fenomenului, urmând exemplu lui Nae Ionescu, chiar dacă aprecia sincer mișcarea, pe care o definea drept „cea mai profundă revoluție spirituală pe care a cunoscut-o poporul român de la încreștinarea lui încoace.”

 

Zigu Ornea nu face efortul de a poposi asupra personalității și publicisticii racoveniene, bazată pe o teologie solidă și prea puțin afectată de obsesiile criticilor literari sau politici. De altfel anterior acestui moment, subiectivitatea și superficialitatea epocii își spuseseră deja cuvântul. Ov. S. Crohmălniceanu, în vol.1 din „Literatura Română între cele două războaie,” scria că intelectualii din jurul mefistofelicului Nae Ionescu, ajung ,,a-și pierde capul,” dezvoltând ,,o ideologie a disperării.” /Ovid Crohmălniceanu/ ,,Puțin productivi, ca și magistrul lor, ei au cultivat mai ales eseistica. Aceasta alcătuia, așa cum arată Șerban Cioculescu, «un mozaic dubios» de influențe livrești disparate,” din a căror izvoare «impure» nu lipsea nici chiar «ortodoxia lui Berdiaff și Bulgakoff.»”/ Ovid Crohmălniceanu / Represiunea prin omisiune nu este doar rod al întâmplării, ci și al tacticii. E de văzut în acest caz „Cuvânul,” de a cărui existență se leagă în mod direct numele lui Gheorghe Racoveanu. Obiectiv, în„Enciclopedia Cugetarea”(1940), „Cuvânul” are următoarea prezentare: ,,Cotidian naționalist. București: 4 nov. 1924. Dir: Nae Ionescu (și Titus Devechi). Fondator : Const. Gongopol.” În „Literartura Română, Ghid Bibliografic” (1979), „Cuvântul” nu este menționat, în timp ce „Gândirea” și „Sămănătorul” sânt prezente. În volumul „Presa Literară Românească”(Articole ,,program de ziare și reviste,” 1789-1948) (ed. 1968), „Cuvântul” apare doar la ,,Indice alfabetic de ziare și reviste neincluse în ediția de față.” Corectarea acestei situații este făcută totuși, cu o prezentare generală, la ediția din 1996. Însă în timp ce sânt înșirate rubrici mai mici sau mai mari, precum și redactori, nici numele lui Racoveanu și nici rubrica săptămânală permanentă  ,,Dumineca” (esențială pentru orientarea cotidianului, după cum ne dau de înțeles M. Eliade și M. Vulcănescu), nu sânt menționate. În „Dicționarul Enciclopedic,” diferite ediții, „Cuvântul” nu apare nominalizat, până la actuala reeditare din ’93. De aceea, orice studiu care astăzi își propune să prezinte obiectiv, persoana și opera lui Racoveanu, ar trebui să fie binevenit. În acest sens, editarea după 1990 a cărții „Împotriva deznădejdii. Publicistica exilului,” a lui Mircea Eliade, volum îngrijit de M. Handoca, ce conține mai multe referințe la adresa lui Racoveanu (persoana și opera, ex. art. ,,La moartea lui George Racoveanu”) este o contribuție  semnificativă. O punere în discuție a cazului Racoveanu i se datorează și d-lui Nicolae Florescu. (Jurnalul Literar) De asemenea, o prezentare este și cea făcută în „Filocalia” (supliment A.S.C.O.R. al revistei „Renașterea,” Iunie 2001), dar pentru teologia românească, până în prezent, cea mai importantă recuperare este cea  pe care o realizează pr. prof. dr. Ioan Ică jr., prin publicarea integrală, în volum, a „Predaniei”(director G. Racoveanu), alături de un amplu grupaj din articolele teologice ale lui Nae Ionescu. În prefață se menționează: „Predania, apărută la Craiova în 1937 sub conducerea lui G. Racoveanu, poate cel mai fidel discipol al filosofului [Nae Ionescu.]” De altfel Profesorul „a murit însă ca filosof ortodox și teolog «nespecialist», nu fără a rodi în alții, într-o întreagă generație, și, mai ales, nu înainte de a ne fi lăsat în „Predania” un ultim testament, teologic, profund ortodox, și o filosofie dialectică și antinomică, realistă și concretă, profund ortodoxă și ea.” /Ioan Ică jr./ Părintele Constantin Galeriu, la întrebările studenților, inspirat, a răspuns că „Nae Ionescu este filosoful nostru autentic […] Da, el a fost cuminte și a înțeles, a văzut, urcușul nostru de jos în sus și a sesizat credința care nu-l situează pe om pe culmile urcușului nostru, adică pe culmile lumii create, ci ea îl situează în inima necreatului, increatului, în dumnezeire. De aceea el a mers în această lumină. Puțină lume știe că el avea toată colecția Migne în biblioteca lui, ceea ce înseamnă colecția Sfintilor Părinți și răsăriteni și apuseni. Da. Le cunoștea bine, căci el a fost creștin ortodox; el a crezut.” Iar „meritul lui Racoveanu acesta a fost ca teolog. În cinstirea tradiției, a Sfintei Tradiții și a Tradiției Ortodoxe Răsăritene, care are în centrul ei harul dumnezeiesc necreat, lumina divină.”(conferință, 6 Iunie 2001, Cluj-Napoca)