Proiecte - George Racoveanu
 

PROFILUL OPEREI

 

Studiul pus sub interdicție de către cenzură, „Omenia și frumusețea cea dintâi” (Freising, 1962), în puține pagini și sub o formă literară plăcută, sintetizează omenia, ,,expresia verbală a unei noțiuni colective,” într-un buchet de calități. ,,Iubire de străini, ținerea cuvântului dat, sentimentul onoarei, dispoziția de jertfă, spiritul dreptății, mărinimie, modestie, credință în Dumnezeu – toate acestea sunt podoabele omeniei.”,,Omenia este rezultatul trăirii românești a adevărului Evangheliei,” iată concluzia studiului, întrucât „specificul”și„unicul” neamurilor reprezintă ,,slava și cinstea neamurilor”(Apoc. XXI, 26) înfățișate lui Dumnezeu, în veac. Această comunicare făcută în ședința din 12 Septembrie 1961 (Veneția) a Congresului Internațional de Studii al Societății Academice Române, a fost primită cu entuziasm de către Mircea Eliade, care beneficiind de prefațarea studiului, va expune o teorie, despre documentul scris și cultura integrală, ,,adică a instituțiilor și credințelor, a creațiilor lingvistice și folklorice.” Eliade consideră că «limbajele» promovate de acestea sânt universale și trans-istorice, arhaice, structuri antropologice tradiționale puțin cunoscute Occidentului. ,,S’ar putea ca într-o bună zi, descoperind adevărata noastră istorie și cultură, Occidentalii să se laude cu noi mai mult decât s’ar fi lăudat dacă am fi dat un Shakespeare sau un Dante.” Iar unul dintre aceste ,,nostalgii și moduri de a fi,” este conceptul românesc de omenie, tratat în ,,iscusita hermeneutică a lui G. Racoveanu,” căci ,,prin asemenea contribuții se pregătește ziua când se va putea scrie adevărata istorie a neamului și culturii românești.”

 

Citind fie articole, fie studii de ale sale, observi că indiferent de tema tratată, la Racoveanu există o anumită consecvență în afirmarea adevăratelor valori. El foloseste cu usurinta dogmatica și traditia Bisericii, în polemica asupra problemelor contemporane. Teologia lui Racoveanu, se implică în social și de asemeni afirmă autoritatea Sfintei Tradiții a Bisericii asupra „teologhisirii” de tot soiul. Sintagma de «teolog nespecialist» a fost utilizată de către Nae Ionescu în debutul „Predaniei.” (An 1 Nr. 1, 15 Februarie 1937, art. ,,Pentru o teologie cu «nespecialiști»”) ,,Astfel încât, deși viața religioasă a nației, atâta cât pornește din inima credincioșilor și cât stă în mânile preoților («popii proști» care trăiesc în contact zilnic cu credincioșii lor), este mult mai vie și mai bogată, gândirea religioasă formulată, mai exact: literatura teologică, rămâne uscată, goală de sens și de actualitate, ea pornind deocamdată aproape exclusiv din lumea facultăților de teologie, al căror contacte cu viața de iubire a obștei bisericii sânt așa de incidentale.”

 

Racoveanu debutează la „Cuvântul,” în vremea când ziarul se afla sub înaltul patronaj cultural al lui Nae Ionescu. De altfel, din 1930 va prelua în mod constant rubrica teologică „Dumineca,” anterior redactată de Nichifor Crainic și apoi Nae Ionescu. Nu de puține ori (vezi și „Predania”), Racoveanu critică elucubrațiile teologice ale unor profesori de la Teologie sau oameni de cultură (ex Al. Brătescu – Voinești). Consecvența pentru rectitudinea teologică și păstrarea dogmei, se afirmă în diferite ocazii. „Sfinții Părinți” sânt o autoritate la care o teologie sănătoasă trebuie să facă apel. În acest context a apărut și revista „Predania” (1937).