Părintele nostru între sfinţi Nicolae Velimirovici s’a născut în sătucul Lelici, din Serbia apuseană, la 5 Ianuarie 1880. A urmat cursurile Seminarului Sf. Sava din Belgrad, absolvind în 1905. A obţinut o bursă de doctorat la Universitatea din Berna (1908), publicându-şi teza în limba germană, în 1910; doctoratul în filosofie a fost pregătit la Oxford şi susţinut la Geneva, în franceză, pe tema "Filosofia lui Berkeley", în 1909. La sfârşitul anului 1909 a fost tuns în monahism. În 1919, Arhimandritul Nicolae a fost hirotonit episcop al Jicei, în cadrul Bisericii Sârbe.

În Aprilie 1915, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost trimis de către Biserica Sârbă în Anglia şi America, unde a susţinut numeroase cuvântări, luptând pentru unitatea sârbilor şi a popoarelor slave de miazăzi. La începutul lui 1919 se întoarce în Serbia, iar în 1920 este strămutat în Arhiepiscopia Ohridei din Macedonia.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, Episcopul Nicolae este arestat de către nazişti pe când se afla în Mănăstirea Jicia (care a fost la scurtă vreme jefuită şi dărâmată), fiind apoi închis în Mănăstirea Liubostinia (unde, după o execuţie în massă, a replicat spunând următoarele: "Aceasta este cultura germană, să ucizi sute de sârbi nevinovaţi, din pricina morţii unui soldat german?! Şi turcii erau mai drepţi…"). Mai târziu, acest "nou Gură de Aur" a fost transferat în Mănăstirea Voiloviţa (lângă Pancevo), unde a stat închis împreună cu Patriarhul sârb Gavriil (Dozici), până la sfârşitul lui 1944.

La 14 Decembrie 1944, a fost trimis la Dahau, împreună cu Patriarhul sârb Gavriil, unde unele surse (îndeosebi istorici ai Bisericii) consemnează că a fost întemniţat şi torturat.

După război, părăseşte Iugoslavia comunistă şi imigrează în Statele Unite ale Americii, în 1946. Aici va începe să predea în cadrul câtorva seminare creştine ortodoxe, precum Seminarul Ortodox Sârb Sf. Sava din Libertyville, Illinois, Mănăstirea şi Seminarul Theologic Ortodox Sf. Tihon, din South Canaan, Pennsylvania (unde a fost rector; aici a şi murit) şi Seminarul Teologic Ortodox Sf. Vladimir, din Crestwood, New York. A trecut la Domnul pe 18 Martie 1956.

La 19 Mai 2003, Sfântul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât, în unanimitate, trecerea Episcopului Nicolae (Velimirovici) al Ohridei şi Jiciei în sinaxarul de sfinţi al sfintei noastre Biserici Ortodoxe.

Sfântul Nicolae Velimirovici a fost numit, nu de puţine ori, "Noul Gură de Aur al Serbiei". Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul rus al San Francisco-ului, care a fost în tinereţe profesor la un seminar din eparhia Jiciei, spunea despre el că este "un mare sfânt, un Hrisostom al zilelor noastre, a cărui însemnătate pentru Ortodoxia contemporană poate fi comparată doar cu cea a Mitropolitului Antonie (Hrapoviţki)… Amândoi au fost dascăli soborniceşti ai Bisericii Ortodoxe".

.

SCRISOAREA P. S. NICOLAE CĂTRE PUBLICUL ROMÂNESC LA ÎNTÂIA EDIŢIE A CĂRŢII "GÂNDURI DESPRE BINE ŞI RĂU"

Domnului BOGOLIUB L. PISAROV
Lector de limba Sârbă la Universitatea din Bucureşti.

Stimate Domnule Profesor,

Pace vouă şi bucurie de la Domnul!

Am primit scrisoarea dumneavoastră prin care mă rugaţi să vă îngădui a traduce în limba Română cartea "Gânduri despre bine şi rău." Dacă îmi cereţi această îngăduinţă, eu v’o dau bucuros; căci în principiu sânt pentru ca literatura Creştină să fie totdeauna liberă pentru răspândire, traducere şi împrăştiere. În dar aţi primit, în dar să daţi, a zis Domnul către ucenicii Săi. De altfel, prin ce s’ar deosebi scriitorii Creştini de scriitorii obişnuiţi laici, care atât de mult îşi apreciază dreptul lor de autor, încât din pricina lui merg chiar şi la judecată? Dumnezeu să vă înzestreze cu harul Său, ca să izbutiţi să traduceţi drept "Gândurile..." în limba cea bogată şi plăcut sunătoare Românească. Iar răsplata mea va fi prea mare dacă cititorii Români, iubiţii noştri fraţi ortodocşi, se vor folosi câtuşi de puţin de această carte pe calea desăvârşirii şi a mântuirii lor. Rugându-mă Celui Preaînalt pentru sănătatea şi pacea sufletească a dumneavoastră, rămân, binecuvântându-vă.

† Nicolae
Episcopul Ohridei

Ohrid, în anul 1939
Iugoslavia

.

Nu trebuie să dorim moartea păcătosului, ci pocăinţa sa. Nimic nu-l îndurerează mai mult pe Domnul, cel ce pentru păcătoşi a pătimit pe Cruce, ca atunci când îi cerem moartea unui păcătos, să-l înlăture pe acesta din calea noastră. Apostolul Carp şi-a pierdut odată răbdarea şi s’a rugat lui Dumnezeu să trimită moartea asupra a doi păcătoşi: un păgân şi un lepădat de credinţă. Atunci însuşi Domnul Hristos i s’a arătat lui Carp şi i-a zis: "Loveşte-mă! Sânt gata să mă răstignesc din nou pentru mântuirea oamenilor". Sfântul Carp i-a povestit această întâmplare Sfântului Dionisie Areopagitul, care a aşternut-o pe hârtie, drept învăţătură tuturor celor din Biserică că trebuie să ne rugăm pentru mântuirea păcătoşilor, nu pentru nimicirea lor – fiindcă nici Domnul nu vrea să piară cineva, ci toţi la pocăinţă să vie (2 Petru 3:9)

Prologul de la Ohrid

[ Î N A P O I]